Vin ploile

Ma uit afara si vad cum nori negri se aduna, nori negri de furtuna, si ploaia bate repede in geam iar privirea fara sa vrea, surprinde Fata trista a Cerului, ce parca plange peste o lume intreaga. Se tanguie lumea si se nelinisteste, se revolta lumea si fierbe, caci nori negri s-au adunat asupra ei, si oare cine-i orb ca sa nu vada si sa nu simte freamatul din jur. Doar cei ale caror simturi le sunt adormite, drogate inca de substanta viciului si a traiului facil. Bunastarea nu este dusmana omului, dar imbuibarea, nesimtirea si egoismul, da. Si uite asa stam cu pietrele adunate in cer ca sa se pravaleasca peste duhoarea noastra a tuturor. Si stam ca tacniti si ne uitam ca ” trazniti in Nato”, nemaiputand sa pricepem nimic din urgia ce bate la usa. Cluburile duduie si vand vise si droguri, multinationalele servesc falsa siguranta, mandrie desarta si mirajul unei lumi moderne, iar noi restul romanilor, ce mai ramanem inca neprinsi in capcana deschisa, nu mai stim cine suntem.
Istoria ni s-a sters din memorie, si valuri de luptatori se straduie sa iasa din morminte, caci urmasii lor le vand tara si le calca valorile in picioare. Stam ca trazniti, taraindu-ne pe burta vietii ca niste viermi, ca niste paraziti ce sug din taria tarii, nestiind ca acest pamant pe care l-am desfiintat este sfant. Cine se crede nevinovat este usor naiv, caci fiecare are partea sa de vina. Am putea da vina pe comunism, am putea da vina pe capitalism, am putea da vina pe parinti, am putea da vina pe viata, am putea da vina in mandria si nerusinarea noastra pe Dumnezeu, dar numai noi purtam, singuri, fiecare o parte din marea noastra vina colectiva: Tradarea. Tradarea de neam si patrie, tradarea fata de viata insasi nu se face numai la varf, la nivel inalt, ci porneste de la Vladica pana la Opinca.(https://schimbarealafata.wordpress.com/campanii/campania-lunii)
Comunismul, rusii, evreii,U.E., F.M.I sau cine mai vreti voi, nu ar fi reusit sa domine tara daca nu ar fi existat tradatori de seama dar si o mare multime de lasi, si oameni fara coloana vertebrala. Acest aspect ne-a dominat gandirea si faptele si dupa 90, cand ne-am lasat orbiti de mirajul occidentului, distrugand noi cu mainile noastre tot ce era mai de valoare pe acest pamant romanesc. Si continuuam dispretuind tot ce inseamna taran, pamant, traditie, religie si neam romanesc, tot ce inseamna munca cinstita, grea si fara compromisuri. Noi suntem evoluati, moderni, ne vrem niste curve de lux, care ne-au devenit etalon de eleganta si buna cuviinta, nu vrem sa fim romani autentici, sa ne traim viata simplu, catalogand pe cine incearca sa fie exact ca stramosii nostri drept: medievali, habotnici, traditionalisti, ultranationalisti, legionari, iar pe cine Nu se descurca in viata, drept involuat, needucat, nespiritualizat (nu conteaza modalitatea cum ai reusit in viata, strigator la cer sa nu fie, ca in rest prost e cine nu ciupeste, cine nu ciuguleste sau linguseste). Astazi nu acceptam pupatorii de moaste si de icoane pe motiv ca astea sunt superstitii si lipsa de educatie, dar ca femei moderne purtam bratari Kabbala rosii ca focul sa-ti surada norocul, talismane si ne decoram casa feng-shui. Astea nu sunt superstitii, sunt modernisme, sunt stari evoluate ale unei fiinte superioare, care nu mai are nimic de-a face cu vechiul roman si nici cu natura sau pamantul strabun. Astazi relatia omului cu natura se traieste printr-o legatura pe internet cu idealuri ecologice pe care le citim, aprobam si discutam. Astazi relatia omului cu Dumnezeu nu se mai traieste in biserica si nici prin rugaciuni colective, nu se mai roaga preotul pentru noi, noi nu ne rugam pentru el, dar nici pentru cei de langa noi. Astazi noi meditam transcedental la bine, gandim pozitiv si ne integram eventual in Univers, dar doar noi singuratici si egoisti, caci nu avem nevoie de cei din jurul nostru. Cei din jurul nostru nu au stiut sa reuseasca in viata, nu au stiut sa faca compromisuri, nu au stiut sa ajunga cineva deci si prin urmare isi merita soarta: de sarac, de taran, de batran, de copil orfan, de jeg al strazii sau de caine parasit de cel mai bun prieten: Omul. Dar Omul nu si-a parasit numai cainele ci si pe cel de langa el, ba chiar pe el insusi. Omul a intors armele impotriva Omului.

Este o poveste veche, romaneasca, pe care o sa o redau aici, despre bietul Ion, care se incuie in casa incercand sa scape de ploile si vuietul de afara. Un vecin, mai inimos, trece cu tractorul si-l striga: Ioaaane! iesi afara ca vin ploile si ne inunda! Hai sa te iau cu mine! Ion de la fereastra-i spune: Lasaaa ma ca ma ajuta Dumnezeu, nu ma lasa! Du-te-n pace! Si sta Ion si apa ajunge la casa, intra in casa, creste si el se suie pe acoperis, dar bafta pe capul lui caci un alt vecin cu barca trece pe langa casa lui si-l striga: Ioaane hai in barca ca venira ploile si ne luara casa, or sa ti-o ieie si pe-a ta!- Lasaa ma, ca nu ma lasa Dumnezeu, m-ajuta El. Si se ineca Ion al nostru si ajunse in ceruri la Dumnezeu. Doamne de ce m-ai lasat Doamne? -Pai cum Ioane, te-am lasat, dar nu ti-am trimis Eu traznetele, dar nu ti-am trimis Eu norii ca sa vezi furtuna. Dar nu ti-am trimis Eu pe cei doi vecini sa te salveze?

Tresar din amortirea ce o traiesc fiind strabatuta de glasul cristalin al copilului meu ce fredoneaza incetisor un cantecel. Glasul lui cald si plin de viata imi spune ca exista mai mult decat aceste ziduri de betoane intre care traiesc, ca exista viata, si viata ne inconjoara in toate formele ei. Il intreb curioasa:” Ti-ar placea sa ne mutam de aici?” si-mi raspunde la fel de calm: ‘Unde, mamico?”
“La munte, unde e plin de verdeata, sau la tara undeva unde sa avem o casuta si..” si ma intrerupe entuziasmat: “Daaa, si sa avem muuulte animale si sa alergam toata ziua in iarbaaaa si” si imi vine mie randul sa-l intrerup:” Dar ce sa facem cu atatea animale, multe, cum zici tu?”- “Pai sa avem grija de ele, sa le iubim si sa ne dea branza, oua, lapte, iaurt, capsuni, cascaval…..sirul de vise continuua in glasul copilului meu, rasucindu-se si amestecandu-se cu toate culorile pe care le stie el, din viata la tara.
Dar ce stiu copiii, ce stiu ei in inocenta lor. Exista o lege a paradoxului care spune: tainele tainelor sunt ascunse de cei intelepti si descoperite pruncilor. Ce bine ar fi daca am sti sa ascultam de instinctul firesc al copilului, ce n-a trecut inca prin reeducare, sa ascultam de gesturile pruncului ce inca suge lapte si care stie de unde vine si ce rost are. Sa ascultam de oaia ce bate cu copita in pamant si ingenuncheaza smerita, sa ascultam de tipatul ascutit al vulturului ce strabate inaltul cerului, sa ascultam de fosnetul padurilor noastre ce ne murmura in ureche soaptele stramosilor nostri.
O Doamne, vino Doamne, sa vezi ce-a mai ramas din oameni, canta cineva pe la revolutie, si nu stiam ce or sa fie din acei bieti oameni.https://schimbarealafata.wordpress.com/campanii/campania-lunii/
Si nu ne da pe Tepes, Doamne, caci pe toti ne-ar trage in teapa ca pe niste tradatori de neam ci da-ne mila Ta, da-ne minte sa ne putem intoarce in sufletele noastre, noi catre noi si sa cladim din ce a mai ramas si poate nu o sa mai fie, O Intreaga Romanie! Azi, nu maine sa ne intoarcem catre noi, unii catre altii, fara judecati si fara acuze, doar cu mainile intinse si inima deschisa, catre ce inseamna a fi roman. Caci orice furtuna se opreste daca cerul este strabatut de o raza de soare.
Si inca e al unsprezecelea ceas si afara tot mai ploua, si ploua iar, si ploua…Si-mi dau seama ca pot sa fiu o raza din Soarele ce strabate cerul intunecat, si nu vreau sa ma numar printre picaturile de ploaie ce intra in pamant…Si stau si ascult tropotul de afara….Vin Ploile, Ioane… https://schimbarealafata.wordpress.com/campanii/campania-lunii/ !

Rezultatul egoismului uman

Zilele trecute, am ramas ca traznita, cand pe facebook, la o poza cu o femeie si 3 copilasi amarati, care cereau alimente si imbracaminte prin intermediul unei persoane care-i descoperise si caruia i se facuse mila de situatia lor disperata, am dat peste niste comentarii ale unei alte ” doamne”, citez :” eu am o intrebare pentru familia care cere ajutorul,,,,,,,.Domnule daca sunt asa saraci de ce mai fac copii ???? eu nu inteleg persoane de genul asta”. Si atat, doar comentarii fara sens si fara rost, doar acuze.
Indignata ma intorc si tip: ia macar face ceva ” doamna” draga,copii in saracie, dar tot face ceva constructiv, tu stai cu fundul pe fotoliu sau in masina si judeci, iar atunci cand ti se da ocazia sa ajuti si sa faci un bine, in loc sa te deranjezi si sa-ti sacrifici din timpul de stat pe facebook, sari cu gura asupra nenorocitilor.
Oare s-a gandit Doamna noastra ca poate acea femeie saraca, atat a stiut ea mai bine, sa dea curs vietii. Si ce vieti; daca ne uitam la fetisoarele lor inocente, ne dam seama ca acei copii, ca toti copii de fapt sunt niste minuni.
Copilul meu cand avea cam vreo 3 ani si jumatate a intins bratele la un tiganus de pe strada, murdar si cu haine ponosite, ce era insotit de mama lui si inca alti 4 fratiori. Nu i-a fost scarba, nu l-a intrebat de ce e murdar, de ce are atatia frati, ci doar a intins bratele sa se joace cu el si i-a dat biscuitele din mana. Veti spune cu inteligenta:” da ce stie copilull?!!” si totusi va raspund ca in general copii stiu mai bine. Ei nu sunt scarbiti de exteriorul hainelor ( cel putin pana la o anumita varsta cand incep sa-si piarda inocenta). Ei nu judeca, ei sunt darnici si plini de ceea ce noi adultii am uitat. Va intrebati ce am uitat? Am uitat ca Saracia nu este opera lui Dumnezeu ci rezultatul egoismului uman. Al egoismului si al judecatii: tu iti meriti soarta.
Va veni o zi drag roman si draga doamna cand vom auzi din alte guri aceeasi sentinta drastica: Tu iti meriti soarta, popor strain de tine insusti, popor ce iti renegi cultura, istoria, religia si semenii ! Romane schimba-ti soarta Azi! Participa: https://schimbarealafata.wordpress.com/campanii/campania-lunii/
Schimbarea incepe cu noi.

Contact: schimbarearomaniei@yahoo.com

https://www.facebook.com/pages/Schimbarea-la-Fata/435122139951674?ref=hl

Revoluțiile la care am visat

Pe la începutul lui ’90, cînd băieții deștepți se învîrteau de-un butic sau de-un vapor, fiecare după posibilități, nu știu cine m-a convins că revoluția nu se terminase și că locul meu trebuia să fie în primele rînduri. Așa mi-am irosit vreo doi ani, cu sindicate studențești, punctul 8, Piața Universității, articole, proteste și așa mai departe. Cînd m-am trezit, pierdusem doi ani de viață, o facultate și o posibilă carieră, dar lucrul cel mai rău era acela că în jurul meu nu se schimbase nimic, iar țara încăpuse pe mîna canaliilor politice regrupate din rămășițele fostelor „structuri”. Dar m-am trezit, zic?

Campania lunii

Am spus, hai să dau cu ei de pămînt – și m-am făcut ziarist de investigații, am publicat listele cu colaboratorii securității, am scris dosare întregi despre afacerile necurate, am dat pe față corupția din administrație, am luptat pînă și cu armele lor și, da, recunosc, am aranjat campanii electorale ale „forțelor democrate”. Numai să fie bine. Și cînd m-am oprit ca să iau o gură de aer și să mulțumesc pentru aplauze, securiștii erau și mai în față, bișnițarii erau și mai bogați, iar foștii mei șefi de la gazetă colecționau ceasuri cu diamante sau învîrteau banii lui Vîntu. Cînd prietenii mei se aranjau în Elveția, în Canada sau în State, eu am făcut pe deșteptul și n-am vrut să plec. Am zăngănit mănunchiul de chei în piață și mi-am pus nădejdea în cei „patruzeci de mii de specialiști” care aveau, în sfîrșit, să salveze România. Dar la capătul mandatului lor, după zece ani de la revoluție, o Românie stoarsă, înfrîntă și lipsită de orice speranță se vedea pusă a alege între Iliescu și Vadim.(…) După alți patru ani, trecea drept o poantă bună să alegem „între doi comuniști”, iar acum, după ce s-au mai dus încă zece, foștii generali de securitate prezidează lansări de cărți, bișnițarii dau lecții de capitalism, interlopii se salută în Parlament, iar noi nu mai avem nici măcar a alege, pentru că lumea iese în stradă și scandează „Ole, ole, noi urîm partidele”.

Un tînăr jurnalist visează la o revoluție și scrie despre ea pe hotnews.ro. Cum mă regăsesc și eu în admonestarea „românilor inteligenți de peste hotare, care scriu texte revoltate de la distanță”, mă simt într-un fel îndreptățit să răspund chemării sale. Dragă Vlad Mixich, știu că ai prefera, cum spui, să iau primul avion spre casă și să mă alătur „revoluției tale”, decît să-ți scriu scrisori din străinătate. Dar, te întreb, de ce aș crede acum în revoluția ta, cînd eu am pierdut toate revoluțiile mele? Nu mai este nici o revoluție de cîștigat, pentru că nu mai există un obiect al revoluției. Unde și împotriva cui să mai ridicăm baricade, în așa fel încît să nu ne umplem de ridicol? E multă vreme de cînd România, nu spun o noutate, nu mai este condusă de o clasă politică, ci de marii beneficiari ai unor guvernări corupte care s-au tot rotit timp de 20 de ani. Unii sunt binecunoscuți, provin din eșaloanele civile ale fostei securități, s-au apucat de treabă imediat ce au primit consemnul să iasă din ascunzători, iar astăzi controlează industrii, dețin trusturi de presă sau fac lobby în Parlament pentru partenerii lor din umbră. Alții, mai puțin cunoscuți, își împart zonele de influență în primăriile, consiliile și instituțiile locale. Împotriva lor nu există revoluție. Nu există alegeri. Nici măcar nu au nevoie de jandarmi care să îi apere. Vor continua să prospere în spatele oricărei puteri politice, pe care o vor cumpăra. Pentru că cei mai deștepți dintre „băieții deștepți” sunt cu adevărat apolitici. Cel mai obscur sub-secretar de stat într-un minister poate fi mai influent decît tot guvernul la un loc. Cel mai umil funcționar de consiliu își are în telefon „lista scurtă” de numere la care e gata să răspundă la 5 dimineața. Vor continua să cumpere, să controleze, să corupă, iar noi vom căsca gura la televizor și ne vom înjura pe forumuri. Copiii lor vor fi în Parlamentul de mîine, iar copiii noștri vor fi tot în stradă, la proteste.

(…) Știu că am să te dezamăgesc, dar trebuie să-ți spun că „revoluția” la care mă chemi, alături de prietenul tău care desfundă de unul singur canalul din cartier, de studentul cinstit la examene, de unii sau alții, foarte puțini, care se încăpățînează să trăiască onest, e admirabilă și plină de demnitate, dar nu are nici o putere să mai schimbe lumea, așa cum crezi. Să-ți mai spun că lumea de care vorbim nici măcar nu vrea să se schimbe? Că s-a învățat să aștepte un „prost” care să le desfunde canalul? Că acolo unde baronii se ospătează din ciolan, ea s-a deprins să ciugulească din resturi?(…http://ioanflorin.wordpress.com/2012/01/22/revolutiile-la-care-am-visat-un-raspuns-lui-vlad-mixich)

Si am sa inchei apoteotic, incercand sa ma trezesc, trezindu-va;  nu stiu daca suntem  nebuni, daca avem treaba sau nu , din ce categorie facem parte si unde ne aflam ca si structura morala, dar astazi vrem sa punem bun inceput, si sa incepem singura revolutie care mai are sens si care mai poate schimba lumea: revolutia cu noi insine.

Campania lunii

Schimbarea incepe cu noi.

Campania lunii

Art. preluat partial de pe http://ioanflorin.wordpress.com/2012/01/22/revolutiile-la-care-am-visat-un-raspuns-lui-vlad-mixich
Multumim.

Au murit romanii

A venit iarna  si Romania este tot divizata : in sustinatori de Rosia Montana sau ai gazelor de sist si in luptatori impotriva mult disputatelor exploatari, in iubitori de animale  si uratori de fiinte vii, in adepti ai lui Crin Antonescu si jignitori de Basescu dar unita sub acelasi slogan: Salvam Romania !
Bieti romani naivi, ca si mine ca si tine, nici o revolutie nu ne va reda tara inapoi. De ce? pentru ca nu are cui s-o inapoieze. Romanii nu mai sunt, au murit. In locul lor au aparut altii ce pretind a fi romani.

Am vazut zilele acestea ce s-a intamplat in tragedia aviatica din Apuseni si am privit mirat de uimirea oamenilor fata de nepasarea “autoritatilor”. La ce va asteptati oameni buni, avand in vedere calitatea noastra ca natie? Daca s-ar fi intamplat accidentul langa Bucuresti, pun pariu ca nimeni nu ar fi miscat nici un deget: ca e prea frig afara, ca am copii de crescut, ca eu nu ma bag, ca tocmai stau cu berea la TV si nu-mi vine sa cobor de la etajul 7, ca a nins prea mult afara, sau pentru ca ma cheama seful la munca, caci nu am terminat raportul. Noroc ca s-a intamplat la minunea aceea de oameni ce ne demontreaza ceea ce noi am uitat cu totii : sa ne pese.  Unul din localnicii mult mediatizati, a raspuns simplu la intrebarea de ce s-a dus acolo:” Am facut ce ar fi facut orice crestin”. Aici este boala poporului roman, am uitat sa mai fim crestini. Noi suntem  atei, anarhisti, ecologisti, poate unii comunisti, cu siguranta multi securisti sau urmasi ai acestora, capitalisti, femei moderne, stilate, carieriste, traseiste, oameni de toate culorile si toate genurile, dar numai ceea ce a fost romanul nostru din totdeauna nu  mai suntem.

Ce simplu a fost pentru unii,  sa va scoata din casa pe strazi, mai un ritm batut in trotuar, mai o muzica saltareata, haide ca merge si-o plimbare, si-un strigat mai tare impotriva clasei politice, dar ca sa va schimbati cu adevarat in suflet si sa iesiti pe strazi pentru a va ajuta aproapele, e mai greu, nu-i asa?   Trebuie chiar sa-ti pese si sa ai in tine ceva din ceea ce au si oamenii din Horea: OMENIE. Ah, dar stai asta nu e la moda, nu e cool.
Schimbarea incepe  nu numai pe strazi, ci in sufletul fiecaruia, prin responsabilitate, credinta,  si iubire de oameni,  cuvinte iesite din mintea romanilor, dar atat de proprii acelor tarani din Apuseni. Numai asa vom putea schimba ceva in tara asta.

Deci Impreuna Salvam Romania. De cine? De noi insine…Cum? Iata:https://schimbarealafata.wordpress.com/campanii/campania-lunii/

Romanii asteaptand Salvarea

Fiindca de 2 zile se discuta despre tragedia aviatica din judetul Alba, m-am gandit ca n-ar fi rau sa tragem o concluzie simpla si de bun simt : Romanii din sistem asteapta salvarea in caz de tragedie tot de la sistem, romanii destepti(vezi taranii din Apuseni) stiu sa nu astepte nimic de la sistem ci numai de la ei si de la Dumnezeu.
Asa incepe povestea localnicilor care au gasit pe medicii pierduti in Muntii Apuseni. Afland de la televizor de tragedia intamplata si nefiind obisnuiti ca cei de la oras, sa se ocupe altii pentru ei de treburi, chestia cu :”picatul para malaiata in gura lui natafleata” fiind doar o vorba pentru ei menita sa-i invete o povata, localnicii din Apuseni si-au luat lanterne, haine groase, curaj si-au plecat in cautarea supravietuitorilor. Punandu-si speranta numai in Dumnezeu si in fortele proprii, omul care nu s-a desprins de natura, si-i stie cotloanele, a reusit sa invinga cu bun simt si barbatie un intreg sistem sleampat de oameni instruiti. De ce? Pentru ca nici tehnologia detinuta si nici facultatile facute nu iti dau ceea ce omul are mai de pret: sufletul si constiinta. Asta au avut din plin acei oameni inimosi si doar de asta a fost nevoie.
Cine are minte sa ia aminte! Spune o vorba mai veche dar cine mai asculta de ele… Acum suntem cu stiinta, cu tehnologia, ne simtim in siguranta in casa, in masina plina de confort. Noi ne punem speranta, nadejdea si viitorul in evolutia si modernismul lumii. Uitam pe cei de langa noi, cei care ne intind o mana cerandu-ne ajutorul si compasiunea noastra.
Concluzia este una singura: singuri ne cladim viitorul prin implicarea sau nepasarea noastra. Ia exemplu de la eroii din Apuseni si fa schimbarea incepand cu tine: https://schimbarealafata.wordpress.com/campanii/campania-lunii/
Vino pe 15 Februarie, Sambata, la ora 12.00 in Bucuresti, in fata Garii de Nord, sa hranim oamenii strazii. Veti pierde o ora din viata dvs. pentru a va crea o lume mai buna. Ce ar fi fost daca nici localnicilor nu le-ar fi pasat de cei de langa ei…

Daruind vei dobandi

Nepasarea, ultima frontiera…. Un copil priveste invidios mana unei
doamne ce mangaie un catel. Cat de bine ar fi sa fie si el, macar pentru o clipa un catel. Caci chiar eutanasiat de ar fi, poate totusi nu i s-ar mai arunca in scarba un ban, ci ar avea parte de o clipa de afectiune, de un zambet, de o privire calda, de o bucata de paine daruita cu compasiune. Doamna se-ntoarce spre copil si grabita scoate din buzunar o hartie, o intinde, dar vizibil scarbita de mana murdara a acestuia, da drumul bacnotei, ce ajunge la picioarele ei. Umil isi indoaie baiatul genunchii si apuca mecanic banii, ramanand cu privirea spre cainele mangaiat de femeie.

Acesta, scuturandu-se, vine spre el, se gudura  fericit  iar copilul il mangaie si-i da jumatate din bucata de covrig ce o tinea strans intr-o mana. Sufland in punga si amortindu-si sufletul , se strange intr-un colt al strazii cu catelul cuibarit langa el. Ochii impaienjeniti privesc nepasatori, trecatorii, ce ocolesc cu grija locul in care s-a retras.

Doamna, caci ea este protagonista acestui articol, se urca grabita in masina si demareaza in tromba in drum spre casa. Deschide usa apartamentului unde aude glasul cristalin al fetitei sale: “Buni, a venit Mama! >>Mami ce bine ca  ai venit, imi spui o poveste?”. Incet, mama isi ia odorul in brate si se indreapta spre camera lui. Dupa cateva intrebari, raspunsuri si imbratisari tandre, mama se suie in varful patului langa copil si incepe a-i depana o poveste despre lumea frumoasa in care traim.

Aceasta mama lipsita de suflet si plina de povesti frumoase sunt eu, si am omis a-i spune copilului meu despre un baietel, putin mai mare ca varsta, ce doarme la coltul strazii, imbratisand singurul suflet ce-i acorda caldura. Astea nu-s povesti de adormit copii. Si totusi ei au un spirit de observatie mult mai dezvoltat decat al nostru. Cand vor incepe intrebarile oare ce-i voi raspunde?

Si lacrimile incep a-mi curge pe obraz, si-mi dau seama ca lumea in care traiesc cei doi copii atat de diferiti prin statut si atat de asemanatori in inocenta este aceea pe care o creez eu.

Vino pe 15 februarie la Gara de Nord in Bucuresti si Schimba Romania in care traiesti. Intinde o mana celui de langa tine si daruieste viata. Daruind vei dobandi..https://schimbarealafata.wordpress.com/campanii/campania-lunii/

Contact: schimbarearomaniei@yahoo.com

https://www.facebook.com/pages/Schimbarea-la-Fata/435122139951674?ref=hl

Spune-mi pentru ce traiesti, ca sa-ti spun cine esti

Oamenii traiesc pentru diferite lucruri :afirmare sociala, iubire, satisfacerea nevoilor fizice, putere, avere,copii, Dumnezeu, etc. Intr-o lume aflata intr-o goana nebuna, fiecare alearga dupa ceva, dar haideti sa stam, sa luam aminte si sa ne dam seama dupa ce alergam, caci daca nu ti-ai fixat un punct final si alergi ca nebunul, orice logica iti va spune, ca probabil nu iti vei atinge destinatia.

Copilaria este o stare deosebita, plina de nevinovatie si presarata cu o dorinta de cunoastere, ce moare repede la omul matur. Daca-i spui unui copil doar atat: Dumnezeu, va urma firesc intrebarea: ce este Dumnezeu? La noi, maturii, a disparut aceasta curiozitate datorita mandriei si atotcunoasterii de care dam dovada: Noi Stim, noi credem in univers, stiinta, energii, restul e praf in ochi, istorie ce nu vrem sa o cunoastem.

Am observat la poporul roman o ignoranta desavarsita si o negatie a propriului neam ceva de speriat. Ne credem buricul pamantului, dar nu ca natie, ci din punct de vedere personal, fiind niste mici zei care nu au nevoie sa cunoasca istoria si religia in care a crescut acest popor, din care vrem sau nu, ne tragem toate calitatile si defectele. In schimb stim sa aruncam cu noroi si sa murdarim tot ceea ce au facut altii: cruci, spovedanii, jertfe, idealuri, lupte..Dar am studiat, am citit si ne-am interesat de toate aceste practici de oameni senili, sa vedem poate gura prostului adevar graieste? Dar am ingenunchiat noi vreodata catre cerul albastru sa vedem daca gasim raspuns in neant si sa intrebam:

Doamne nu stiu daca eu cred in tine, in religia ce am crescut, in a face bine celor din jurul meu, dar strig acum si te caut in nemarginirea albastra, in lume si in adancul fiintei mele si daca nu voi gasi raspuns, atunci eu nu sunt vinovat de inertia in care traiesc..Si oare ce parinte nu ar raspunde la chemarea copilului sau, dar noi nu mai strigam de mult, nu intrebam si de aceea, nici nu aflam. Ne multumim cu tarcul in care traim.

Am auzit intr-una din zile cea mai crunta ineptie: ca jertfa unui om este inutila. Am intrebat curioasa, adica? pai adica: a suferi de exemplu intr-o inchisoare toate chinurile posibile pentru un ideal, sau pentru a nu-ti trada si baga in aceeasi celula cu tine colegii, prietenii sau altii de acelasi neam cu tine, este inutil. Mergand pe aceesi logica, a fi parinte este inutil caci orice parinte, care se simte si traieste ca un parinte, stie ca asta inseamna un sacrificiu continuu. De fapt romanul nu mai vrea sa se sacrifice, s-a saturat. El vrea Occident: vrea masina buna, vrea casa, vrea nevasta buna si sexoasa, care stie sa faca tot ce face una de pe centura si in plus mai vrea si o amanta daca se poate, vrea sa bea, sa se distreze, sa se plimbe, sa se faleasca in fata vecinilor si sa fie in randul lumii. Daca asa faceau si predecesorii nostri probabil tot in voievodate traiam, si acum. De fapt, o sa ajungem inapoi la ele, pentru ca o tara ca Romania noi nu o meritam. Intr-o retorica a lui Slavici catre Eminescu, primul sustinea, lucru adevarat de altfel, ca pentru a avea o Romanie intreaga, trebuie mai intai a avea o unitate social- cultural- spirituala si apoi va veni firesc si unitatea politica. Asistam astazi, si numai cine e orb, nu vede, la o dezasamblare a unitatii social- spirituale si care va avea urmarea fireasca a dezasamblarii politice si teritoriale a Romaniei.

Dar sa revenim la oile noastre, oare doar atat trebuie sa facem? Sa muncim, sa ne distram, unii dintre noi sa facem copii, sa-i crestem si apoi sa murim? Doar atat? Nu stiu cum putem sta pur si simplu nepasatori cand totul in jurul nostru striga:”Ce ai, omule, care n-ai luat? (I Cor. 4, 7) Ai viaţă! Cine ţi-a dat-o? Ai minte! Cine ţi-a dat-o? Ai vorbire! Cine ţi-a dat-o? Ai vedere! Cine ţi-a dat-o? Ai miros! Cine ţi l-a dat? Ai gust! Cine ţi l-a dat? Ai trup! Cine ţi l-a dat? Ai sănătate! Cine ţi-a dat-o? Ai de sine stăpânirea, când să faci bine sau nu!
Cine ţi-a dat-o?” Sa traiesti fara sa-ti pese de altcineva decat de tarcul tau e crunt atat pentru tine cat si pentru cei din jurul tau.

Credem in Dumnezeu, dar intr-un Dumnezeu impersonal si rece care sta undeva agatat intr-un colt de cer si care este bun doar la necazuri si disperari, dupa care il aruncam inapoi in sfera lui nemuritoare, ca pe ceva ce nu ne apartine si care nu-i apartinem. Iar intrebarile incomode si remuscarile le dosim dupa tot felul de explicatii rationale, logice si stiintifice, permisive si tolerante, caci suntem o specie evoluata ce asteapta dintr-o clipa in alta sa vina extraterestrii, care cu siguranta ne vor salva de toate cretinitatile noastre, aruncandu-ne intr-o noua gaura neagra.
Si iata am aflat raspunsul meu: eu alerg dupa Non-Sensul acestei lumi ce a strapuns ca un fulger cerurile, pentru a se umili si deveni frate cu noi, si de care ma tin agatat cu gandul sa nu ma piarda, caci eu nu stiu nici a cere, nici a urma, nici a crede, stiu doar a spune: Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi pacatosii!- caci poate nu am ce sa daruiesc decat rugaciune…

https://schimbarealafata.wordpress.com/campanii/campania-lunii/

(articol preluat integral de pe http://www.traistacumerinde.wordpress.com)

Chip si Asemanare

Conduc grabit ascultand o muzica antrenanta. Ma opresc la o coada lunga de semafor. Ochii imi trec plictisiti de la un trecator la altul si se opresc pe o mama a carui bebelus parca seamana cu al meu de acasa.

Hmm copiii, de ce oare se aseamana atat de tare, in gesturi, in mimica, in casacat ..si bebelusul tresare, apoi rade haotic revarsandu-se minunat intr-o cascada de seninatate si inocenta. In spatele mamei, un om chircit de frig, murdar si jalnic imbracat, tine la piept cu disperare o sticla de rachiu. Se impleticeste spre trecerea de pietoni si da cu cotul peste un batran garbovit de ani. Pufnesc in ras si-mi dau ochii peste cap, dar zambetu-mi plin de zeflemea imi ingheata pe buze, caci tresar vazand privirea omului ametit de bautura. O privire pierduta, a unui suflet ce nu-si mai apartine, de copil orfan ce nu stie sa ceara ajutor. Si totusi o scanteie de lumina se intrevede, cand batranul impins il sprijina cu al sau brat si-i zambeste. Betivul se redreseaza pe propriu traseu si se repune in miscare, dar batranul opreste timpul in loc : cu un gest larg isi duce mana la palarie, o scoate inclinand capul si-si face cruce plin de respect spre singura biserica ce parca strapunge cerul innorat. La fel  de calm isi indeasa palaria pe capul alb si porneste mai departe.

Timpul porneste la loc si tresar la auzul claxoanelor. Ma reintegrez in miscare insa raman cu un gand: o scanteie de lumina din privirea pruncului am regasit-o in ochii omului pierdut dar si in albastrul din privirea batranului.

Un fior catre mine coboara si stiu: scanteia de lumina e Chipul care nu se pierde, ci doar Asemanarea…

Haideti sa fim Chip si Asemanare; vino sa hranesti cu ce gasesti prin frigider oamenii strazii. Vei pleca acasa linistit ca ai pus umarul la Schimbarea Romaniei: https://schimbarealafata.wordpress.com/campanii/campania-lunii/